10.06.2025
COMUNICAT
Procuror șef secție judiciară Simion Dan Octavian, în calitate de înlocuitor
al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este
împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 08.06.2025, lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale
Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, împreună cu procurorul
de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au realizat
prinderea in flagrant a unei persoane, fără calitate speciala, imediat dupa
ce a remis suma de 1925 lei, cu titlu de mită, unor poliţişti.
În fapt, în dimineaţa de 08.06.2025, o persoană a fost identificată în
trafic pe raza municipiului Sibiu, judeţul Sibiu de către doi agenţi de
poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Poliţia
Municipiului Sibiu, Biroul Ordine Publică, conducând pe drumurile publice un
autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul
etilotest, agenţii de poliţie au constatat că susnumitul avea o alcoolemie
de 0,89 mg/l în aerul expirat.
În această împrejurare, şoferul le-a promis agenţilor de poliţie, în
repetate rânduri, suma de 2000 lei, cu titlu de mită. pentru a nu proceda la
constatarea infracţiunii la regimul rutier, moment în care poliţistul a
sesizat lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean
Anticorupţie Sibiu, fiind realizată activitatea de prindere în flagrant.
Întreaga acţiune infracţională a fost înregistrată de către agenţii de
poliţie cu aparatura tip bodycam aflată în dotare.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu, fiind dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore,
iar ulterior, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat şi
luată măsura controlului judiciar.
Pe parcursul cercetărilor, prim procurorul din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție
judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Sibiu și a
lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Alba
Iulia.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii
penale şi luarea unor măsuri preventive sunt acte procesuale
reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului
procesual de administrare a probatoriului, care nu pot în nicio situație să
înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.