17.07.2024

 

COMUNICAT

 

      

      

      

      

       Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

       Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 3.07.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul Rutier,  pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal; uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) Cod penal şi complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 244 alin. (1) și alin. (2) Cod penal.

În fapt s-a reţinut că în luna iulie 2019 agentul de poliţie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei în care a atestat în mod fals că o anumită persoană ar fi condus un autoturism marca Opel şi ar fi acroşat un autoturism Mercedes parcat regulamentar, după care a emis o autorizaţie de reparaţii în care a enumerat avariile autoturismului marca Mercedes. Faptele au fost săvârşite la solicitarea unui cunoscut, inculpat în aceeaşi cauză, căruia i-a predat cele două documente întocmite în fals. Acesta a folosit înscrisurile falsificate pentru a induce în eroare asigurătorul SAR CITY INSURANCE SA Bucureşti, de la care a primit în mod necuvenit suma de 8000 lei cu titlu de despăgubire.

       Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu .

       Precizăm că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.