23.10.2023
COMUNICAT
DE PRESĂ
Prim procuror
adjunct Ruginosu Mihaela, în
calitate de purtător
de cuvânt al Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu, este
împuternicită să aducă la cunoştinţa
opiniei publice următoarele:
La data de 23.10.2023, ca urmare unui apel
la SNUAU 112, procurorul din cadrul
Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu
cu privire la săvârșirea
infracțiunii de omor, faptă prevăzută de
art. 188 Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.
Din
cercetările efectuate
s-au reţinut următoarele:
În fapt s-a reținut că, în noaptea de 22/23.10.2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 25 de ani din municipiul Sibiu, aflată sub
influența drogurilor, cu
istoric de tulburări psihice și pe fondul unor relații
tensionate cu tatăl său, a exercitat
acte de violență asupra acestuia, în timp ce
se aflau în locuința comună situată în Municipiul Sibiu, producându-i leziuni care i-au determinat moartea.
Prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului
din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de
art. 188 Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.
Prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului
din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect sub aspectul
săvârşirii infracţiunii
de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin.
(1) Cod Penal raportat la art. 199 alin. (1) Cod Penal.
De asemenea, prin ordonanţa din data de 23.10.2023 a procurorului
din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei
procurorului pentru audiere, context în care se va aprecia cu privire
la măsurile preventive ce
vor fi dispuse în cauză.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu a beneficiat
de sprijinul organelor de cercetare
penală din
cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul
Investigaţii Criminale
şi Serviciul Criminalistic.
Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată
de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu
poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.