12.10.2022

 

 

 

    

COMUNICAT

 

 

    

     Prim procuror Veştemean Ion, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

     La data de 24.05.2022, lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizaţi de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

 

     Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

     Având în vedere comunicatul de presă din data de 31.08.2022 privind pe suspecta, funcționar public cu funcție de execuție în cadrul Biroului Registru Contribuabili, Declarații Fiscale Persoane Fizice al Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, care a săvârşit un număr de 5 infracţiuni de luare de mită, condiţionând în prealabil îndeplinirea îndatoririle sale de serviciu privind  punerea la dispoziția contribuabililor a formularelor ce se impunea a fi completate de aceștia, dar și acordarea de îndrumări în scopul completării declarațiilor de venit şi înregistrarea acestor declarații, activităţi pentru îndeplinirea cărora nu este stabilită vreo taxă suplimentară, de remiterea unor sume de bani cuprinse între 100 şi 720 lei, vă aducem la cunoştinţă faptul că prin rechizitoriul emis de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 11.10.2022 s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatei, funcționar public cu funcție de execuție, pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de luare de mită. (calitatea de inculpat fiind dobândită ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 01.09.2022)   

     Cercetările au fost efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi IGPR – Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

 

     Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.     

   

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU