08.12.2021
COMUNICAT
Prim procuror Ion
Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice
următoarele:
La data de 10.06.2021, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului
de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii
Economice, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de
delapidare (în formă continuată), complicitate la delapidare (în formă
continuată) și spălare a banilor (în formă continuată). În urma sesizării, la
aceiaşi dată, s-a înregistrat dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Sibiu.
Din cercetările efectuate s-au reţinut următoarele:
1. Prin ordonanța nr. 398/P/2021 din data de 10.06.2021 a organelor de cercetare
penală din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității
Economice s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” pentru comiterea infracțiunilor de
delapidare, în formă continuată,
complicitate la delapidare, în formă continuată şi
spălare
a banilor, în formă continuată.
În fapt se reține că, în perioada decembrie 2018 – septembrie 2020, suspectul (cu
funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu)
ajutat fiind de suspectul (cu funcţie de conducere economică în cadrul Camerei
de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu) și suspectul (gestionar şi
administrator al resurselor financiare ale acestei organizații non-profit) a
efectuat mai multe plăți nejustificate, folosind, fără drept, sumele de bani ale
acestei entități juridice, sume provenite, cel mai probabil, din înstrăinarea,
în luna decembrie 2018, a imobilului situat în municipiul Sibiu, str.
Telefoanelor, nr. 1, jud. Sibiu (sediul C.C.I.A. Sibiu), în schimbul unui preț
de 2.050.000 de euro, activități susceptibile a întruni elementele constitutive
ale infracțiunilor de delapidare, în formă continuată, prev. și ped. de art. 295
alin. 1 C.pen., raportat la art. 308 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin.
1 C.pen., și respectiv complicitate la delapidare, în formă continuată, prev. și
ped. de art. 48 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 295 alin.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, potrivit protocolului
consorțiului creat în vederea organizării și derulării evenimentului „Sibiu –
Regiune Gastronomică Europeană 2019”, nu contribuia cu resurse financiare la
acest eveniment, având aport doar în know-how și în atragerea de eventuale
sponsorizări, suspectul, încălcând acest protocol, a efectuat plăți către mai
multe entități juridice (societăți comerciale, asociații și fundații), dispunând
astfel, fără drept, de sume de bani pe care le gestiona și le administra în
numele C.C.I.A. Sibiu, asigurându-se astfel un folos material altuia.
Suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț,
Industrie și Agricultură Sibiu) a
efectuat plăți suplimentare, fără drept, din conturile acestei entități
juridice, ce se ridică la valoarea totală de 338.589,61 lei, după cum chiar
suspectul recunoaște indirect prin solicitarea decontări acestor cheltuieli ca
fiind făcute din fonduri proprii în legătură cu organizarea evenimentului „Sibiu
– Regiune Gastronomică Europeană 2019”.
Suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Sibiu), beneficiind de ajutorul celorlalţi doi suspecţi
a dispus achitarea din conturile C.C.I.A.
Sibiu a unor servicii în valoare totală de aproximativ 830.000 lei care nu au
fost prestate în folosul acestei entități non-profit, existând o suspiciune
rezonabilă că acestea au fost prestate în folosul personal al făptuitorului sau
în beneficiul societății comerciale controlată de familia suspectului.
2. Ulterior, prin ordonanța nr.
398/P/2021 din data de 08.09.2021 a procurorului din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus extinderea urmăririi penale „in rem” cu
privire la infracțiunile de cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de
influență, complicitate la trafic de influență, trafic de influență, și
respectiv dare de mită.
În fapt, în cursul lunii mai 2021, printr-o hotărâre a Consiliului Județean
Sibiu, suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și
Agricultură Sibiu) , alături de funcționari publici cu funcții de conducere din
cadrul Consiliului Județean Sibiu , a fost numit în cadrul celor două comisii de
selecție a membrilor Consiliului de Administrație al societății Drumuri și
Poduri S.A. Sibiu, și respectiv a membrilor în Consiliul de Administrație al
Aeroportului Internațional Sibiu Regie Autonomă, pentru perioada 2021 - 2025.
Dată fiind și împrejurarea că, atât pentru perioada 2012-2016, cât și pentru
perioada
2017-2021, suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și
Agricultură Sibiu) a făcut parte din
aceste două comisii, ocazii cu care acesta a manifestat rolul de decident,
beneficiind și de un ascendent profesional în domeniul managementului asupra
celorlalți membrii ai comisiilor respective, în cadrul acestei proceduri
demarate în luna mai 2021, directorul general al C.C.I.A. Sibiu,
și-a asumat rolul de conducător al acestor proceduri și unic decident în
privința numirii în calitate de membru în Consiliului de Administrație al
societății Drumuri și Poduri S.A. Sibiu, și respectiv în Consiliul de
Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu Regie Autonomă, pentru
perioada 2021 – 2025.
Suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Sibiu) deține rolul primordial în a decide câştigătorul concursurilor, dat fiind
faptul că acesta era persoana care efectiv întocmea scrisoarea de așteptări și,
totodată, acesta era privit ca persoana ce deținea cunoștințele de specialitate
și soluțiile manageriale necesare în vederea atingerii acelor obiective, cu alte
cuvinte suspectul avea atât întrebările, cât și răspunsurile la acest interviu,
rolul celorlalți doi membrii fiind unul neînsemnat, de altfel, rolul de unic
decident al acestuia, este precizat chiar de acesta în cadrul mai multor
discuții telefonice legate de întocmirea scrisorii de așteptări, dar și relative
la modalitatea de intervievare a membrilor în Consiliul de Administrație al
societății Drumuri și Poduri S.A. Sibiu.
Suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
Sibiu), cunoscând faptul că o persoană urmează a candida pentru postul de
director comercial în cadrul Aeroportului
Internațional Sibiu R.A. și implicit urma a susține un interviu în fața
comisiei de selecție al cărui unic decident era suspectul, l-a contactat
telefonic pe soțul, polițist cu funcție de conducere în I.P.J. Sibiu pentru a
stabili o întâlnire cu acesta, în cadrul căreia ar putea discuta atât situația
agentului de poliție C.S.R. cât și cea a soției polițistului, potențială
candidată la funcția de director comercial al Aeroportului Internațional Sibiu
R.A.
În data de 19.08.2021, suspectul a venit la biroul polițistului cu funcție de
conducere în I.P.J. Sibiu, unde, după o scurtă tatonare prin solicitarea unor
sfaturi de natură tehnică cu privire la modalitatea de transfer a polițiștilor,
i-a solicitat să îl transfere pe agentul de poliție C.S.R.de la Postul de
Poliție Șelimbăr la o unitate de poliție rutieră din municipiul Sibiu.
Imediat după solicitarea legată de transferul polițistului, și-a oferit „serviciul”
său în folosul candidatei, spunând că trebuie să aibă o întâlnire cu aceasta
unde urmează a discuta cu privire la cerințele concursului de ocupare a postului
de director comercial în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu R.A., în care a
afirmat că trebuie să o pregătească și să o pună în temă cu obiectivele și
metodele manageriale de atingere ale acestora întrucât au fost cazuri când au
„picat” candidați.
3. Totodată, prin ordonanța nr. 398/P/2021 din data de 05.10.2021 a procurorului
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus extinderea
urmăririi penale „in rem” cu privire la infracțiunii de folosire, în orice mod,
direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori
permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul
obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase
necuvenite.
În fapt, la data de 06.09.2021,
suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și
Agricultură Sibiu) ce a întocmit scrisoarea de așteptări din partea autorității
tutelare, respectiv Consiliul Județean Sibiu, este apelat de către candidatul,
președinte în funcție al Consiliului de
Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, care și-a depus candidatura
pentru un nou mandat de membru în consiliul de administrație al Aeroportului
Internațional Sibiu.
Astfel, suspectul i-a transmis candidatului mai sus menţionat soluțiile pe care
acesta din urmă trebuie să le expună pentru a fi considerat compatibil cu
funcția de administrator pe care urma a o ocupa,
in concreto, examinatorul/evaluatorul
i-a spus candidatului, neautorizat a deține astfel de date sau informații,
răspunsurile corecte la examenul/concursul pe care urma a-l susține în data de
28.09.2021.
Ulterior acestor discuții telefonice ample, în cadrul cărora candidatul, fără a
fi autorizat, a aflat date și informații nedestinate publicității de la
deținătorul acestor date, a avut loc interviul în cadrul căruia candidatul și-a
prezentat proiectul său managerial (scrisoarea
de intenții) în fața comisiei de selecție din care făcea parte directorul
executiv al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, acesta, după cum
anterior s-a precizat asumându-și rolul de unic decident, iar, în urma evaluării
acestui proiect întocmit pe baza informațiilor furnizate, fără drept, de
examinator, acest candidat a fost declarat admis, toți ceilalți candidați la
funcția de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Aeroportului
Internațional Sibiu fiind declarați respinși.
Întrucât, din datele
și probele existente în cauză la acest moment rezultă indicii rezonabile
că suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerț, Industrie și
Agricultură Sibiu) a comis infracțiunile de delapidare, în formă continuată,
trafic de influență, dare de mită, şi folosire,
în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate
publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste
informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori
alte foloase necuvenite,
în timp ce suspecta (cu funcţie de
conducere economică în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu)
a săvârșit infracțiunea de complicitate la delapidare iar suspectul (gestionar
şi administrator al resurselor financiare ale acestei organizații non-profit)
a comis infracțiunile de complicitate la
delapidare, complicitate la cumpărare de influență şi
complicitate la trafic de influență,
prin ordonanța procurorului de caz din data de 06.12.2021 s-a dispus
efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de aceştia, cei trei dobândind
astfel calitatea de suspecți în cauză.
În cursul zilei de 08.12.2021 au fost efectuate un număr de 13 percheziţii
domiciliare în municipiul Sibiu şi Bucureşti, din 32 de locaţii au fost ridicate
documente iar faţă de un număr de 35 de persoane au fost emise mandate de
aducere în vederea audierii în cauză.
După audierea personelor chemate în calitate de martori şi suspecţi, urmează a
se aprecia cu privire la eventualelor măsuri preventive ce vor fi dispuse în
cauză.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară
din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de
Investigare a Criminalităţii Economice
şi a lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Operațiuni Speciale
Sibiu, Brigada Operaţiuni Speciale Alba şi Serviciului Acţiuni Speciale Sibiu.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a
procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop
crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu
poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU