17.01.2020
COMUNICAT
Prim procuror
Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice
următoarele:
La data de 10.07.2019, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea
infracţiunilor de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane,
prev. şi ped. de art. 301 alin. 1 C.pen. şi spălare a banilor, prev. şi ped.
de art.29 din Legea nr. 656/2002.
Din cercetările efectuate s-au reţinut următoarele:
În fapt s-a reţinut că suspectul,
funcţionar public angajat al unei primării de pe raza judeţului Sibiu, aflat
în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, a condiţionat, în mod
insidios, dezvoltatorului imobiliar îndeplinirea acestor atribuţii de
serviciu, respectiv avizarea favorabilă a unor documentaţii prealabile
obţinerii autorizaţiei de construire, de încheierea unor contracte de
prestări servicii cu o anumită societate de arhitectură, condusă în drept de
complicele său, şi faptic de către el şi soţia sa, obţinând astfel un profit
material injust al acestei societăţi de arhitectură, foloase materiale
necuvenite care, în mod mediat, au ajuns în posesia familiei suspectului. De
asemenea, soţia şi
interpusul suspectului,
aflaţi în cunoştinţă de cauză şi-au adus aportul la deghizarea şi încasarea
mitei, în valoare de 2500 euro şi, respectiv 1000 euro.
De asemenea, în urma cercetărilor penale efectuate, s-a mai stabilit că
acelaşi funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu, a procedat la îndeplinirea unor acte din sfera îndatoririlor sale
de serviciu, respectiv verificarea şi avizarea de documentaţii de
arhitectură, întocmite pentru doi dezvoltatori imobiliari
de către societatea de arhitectură condusă faptic de el şi soţia sa,
contribuind astfel la realizarea unui folos pentru sine şi pentru soţia sa.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul I.P.J. Sibiu –
Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din data de 10.07.2019
s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” sub aspectul săvârşirii
infracţiunilor de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi
spălare a banilor.
Prin ordonanţa din data de 04.10.2019 a procurorului din cadrul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus schimbarea încadrării juridice a
faptei, urmând astfel a fi efectuată urmărirea penală de către procurorul
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub aspectul
infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, complicitate la luare de mită
şi spălare a banilor.
Ulterior, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu din data de 15.01.2020, s-a dispus efectuarea în continuare
a urmăririi penale faţă de suspect cu privire la săvârşirea infracţiunilor
de luare de mită şi respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor
persoane (două infracţiuni), iar la data de 17.01.2020 a fost pusă în
mişcare acţiunea penală sub aspectul aceloraşi infracţiuni săvârşite de
funcţionarul public.
Prin ordonanţa din data de 16.01.2020, procurorul din cadrul Parchetului de
pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului
pentru o perioadă de 24 ore,
pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie
şi complicitate la comiterea infracţiunilor de corupţie, urmând ca acesta să
fie prezentat în cursul zilei procurorului pentru audiere, context în care
se va aprecia cu privire la măsurile
preventive ce vor fi dispuse în cauză.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu
a beneficiat de sprijinul
lucrătorilor
de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
Sibiu - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi al Direcţiei
Operaţiuni Speciale - Serviciul
Operațiuni Speciale Sibiu.