15.07.2019
COMUNICAT
Prim procuror Ion Veştemean, în calitate de purtător de
cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă
la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 13 iulie 2019, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de
omor prevăzută de art. 188 alin.
Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În baza materialul probator administrat în cauză, s-a stabilit că inculpata B.E,
fiica victimei, în vârstă de 23 de ani, a săvârşit infracţiunea de
omor asupra unui membru de familie,
constând în aceea că, în noaptea de 12/13.07.2019, în timp ce se afla în
imobilul în care locuia împreună cu părinţii săi şi cu cele două surori mai
mici, numita B.E.
i-a aplicat tatălui
său, B.N., multiple lovituri cu trei cuţite diferite cu care a lovit în mod
repetat victima la nivelul capului, sternului, toracelui şi zonei cervicale,
cauzându-i victimei leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia.
Moartea victimei B.N.,
a fost una violentă,
datorându-se unui politraumatism cu
traumatism cervical (cu secţiune de venă jugulară dreaptă) şi cu traumatism
toracic (cu multiple plăgi penetrante intratoracic, cu lezare pulmonară aortică
şi cardiacă), cu hemoragie internă şi externă consecutivă.
Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire
repetată cu corp tăietor –înţepător, aplicate din poziţii variabile în timp.
Prin ordonanţa procurorului din data de 13.07.2019, s-a dispus
punerea în mişcare a acţiunii
penale faţă de
inculpata
B.E.
pentru săvârşirea infracţiunii de omor
prevăzută de art. 188 alin.
Totodată, prin ordonanţa din data de 13.07.2019, s-a dispus
măsura reţinerii inculpatei
B.E.
pe o durată de 24 ore, începând de la data de
13.07.2019 ora 16.15 , până la data de 14.07.2019 ora 16.15.
La luarea acestei măsuri au fost avute
în vedere şi gravitatea faptei comise
(respectiv o infracţiune contra vieţii consumată având ca victimă o persoană
care avea calitatea de membru de familie, respectiv tatăl autoarei)
şi modul de săvârşire - ce
denotă un grad de periculozitate deosebit de ridicat al făptuitoarei
(raportat la modul în care
inculpata
B.E. a aplicat multiple lovituri victimei, folosind trei cuţite diferite, şi
lovind cu furie în mod repetat victima în mai multe zone vitale, la nivelul
capului, sternului, toracelui şi regiunii cervicale, urmărind în mod direct
suprimarea vieţii victimei, în condiţiile
în care s-a stabilit că anterior săvârşirii faptei acesta nu a avut un conflict
cu victima, nefiind stabilite acte de provocare sau de agresare a inculpatei de
către victimă în acest sens).
Înainte de a se proceda la introducerea inculpatei B.E. în
Centrul de reţinere şi arestare preventivă din
cadrul I.P.J. Sibiu, s-a procedat la
examinarea medicală a acesteia, inclusiv examinarea sa de către un medic
psihiatru.
Din actele medicale depuse ulterior la dosar reiese că inculpata are probleme de
sănătate mintală, fiind diagnosticată prezumtiv
cu tulburarea psihotică acută şi recomandându-se internarea
medicală, existând o îndoială asupra discernământului acesteia la momentul
săvârşirii infracţiunii.
Pentru aceste motive, prin ordonanţa
din data de 13.07.2019 s-a dispus efectuarea
unei expertize medico-legale psihiatrice asupra inculpatei
B.E.
Având în
vedere
că inculpata prezintă
afecţiuni ale căror simptome pot genera un comportament de
natură a afecta atât propria viaţă, cât şi altor persoane, până la
efectuarea acestei expertize, s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a
internării medicale provizorii a
inculpatei B.E. în cadrul Spitalului de Psihiatrie” Doctor Gheorghe Preda”
Sibiu, astfel încât să fie înlăturate orice riscuri
iminente ce implică posibile vătămări fizice pentru sine ori pentru alte
persoane.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor
de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu –
Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic şi Secţia nr. 1
Poliţie Rurală Şelimbăr.