13.04.2018
COMUNICAT
P
Prim procuror adjunct Tatu
Călin, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Sibiu şi cms. şef Ivancea Tiberiu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Sibiu, sunt împuterniciţi să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 08.03.2018, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Sălişte au fost
sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic Apel
de Urgenţă 112 cu privire la existenţa cadavrului persoanei C.Ş., de 70 ani, în
locuinţa acestuia din satul Fântânele, judeţ Sibiu.
În data de 09.03.2018, în urma efectuării necropsiei cadavrului s-a
constatat că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat comei consecutive
unui traumatism cranio-facial cu fracturi ale neuro şi viscero craniului, cu
hemoragie subarahnoidiană şi intraventriculară cerebrală. S-a concluzionat că
leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure şi au avut rol
determinant în tanatogeneză.
Faţă de aceste împrejurări, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de
omor, constituindu-se o echipă de anchetă formată din lucrători din cadrul
Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic din cadrul
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, sub directa coordonare a
procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În data de 09.03.2018, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sibiu a fost începută urmărirea penală ˝in rem˝ pentru
săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod pen.
În cauză a fost derulat un complex de activităţi informativ-operative,
criminalistice şi de cercetare penală în urma cărora, în data de 12.03.2018,
autorul omorului a fost identificat în persana numitului P.I.B., în vârstă de 14
ani, cu domiciliul pe raza satului Fântânele, jud. Sibiu, stabilindu-se
următoarea
stare de fapt:
În noaptea de 06/07.03.2018, minorul P.I.B., aflându-se sub influenţa băuturilor
alcoolice, prin escaladarea gardului, a pătruns în locuinţa victimei C.Ş. sub
pretextul de a obţine ţigări, unde a fost surprins de către victimă, între cei
doi izbucnind o altercaţie care a degenerat în acte de violenţă fizică,
provocându-i numitului C.Ş. leziunile descrise mai sus, incompatibile cu viaţa,
după care a părăsit imobilul.
În faţa probelor indubitabile administrate,
atitudinea autorului a fost orientată spre mărturisire.
Prin ordonanţa procurorului de caz din data de 12.03.2018 s-a dispus efectuarea
în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul P.I.B. pentru comiterea
infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu în formă agravată, prev. şi ped.
de art. 188 alin. 1 Cod pen. şi art. 224 alin. 2 Cod pen., cu aplic. art. 38
alin. 1 Cod pen. şi art. 113 alin. 2 Cod pen.
Având în vedere starea de minorat a suspectului şi obligativitatea stabilirii
discernământului la săvârşirea faptei, în data de 13.03.2018 s-a dispus faţă de
acesta internarea voluntară în Spitalul de psihiatrie ˝Gheorghe Preda˝ din Sibiu
în vederea efectuării expertizei psihiatro-legale.
În raport de concluziile expertizei, procurorul
de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Sibiu urmează să procedeze la dispunerea măsurilor legale.
.