31.12.2016

 

COMUNICAT

 

    

Prim procuror Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 30.12.2016, în jurul orelor 0030 – 100, în timp ce se aflau în incinta imobilului situat administrativ în localitatea Bazna, str. Bisericii, nr. 10, comuna Bazna, jud. Sibiu, iar apoi în stradă, în dreptul acelei locuinţe, prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu corpuri contondente, cu o intensitate ridicată, numiţii B. C. zis „Pilu”, şi V. C. poreclit „Caraboş”, în vârstă de 24 respectiv 28 ani i-au cauzat victimei C. M., zis „Gioni”, în vârstă de 33 ani leziuni traumatice grave (traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale, ruptură hepatică şi hemoperitoneu masiv), în urma cărora, la ora 350, a intervenit decesul acesteia, urmare pe care agresorii au acceptat-o în momentul exercitării conjugate a violenţelor fizice

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză se constată că există probe certe din care rezultă că suspecţii B. C. zis „Pilu”, şi V. C. poreclit „Caraboş”,, au săvârşit infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin.1 C. pen., pentru care prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 30.12.2016 s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspecţii B. C.şi V. C., cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 C.pen..

Raportat la procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor, concluziile preliminare ale raportului de autopsie nr. 4167/A3/350 din data de 30.12.2016 emise de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, certificatul medical constatator al decesului şi actele medicale ataşate dosarului, precum şi, în mică măsură, din declaraţiile suspecţilor B. C. zis „Pilu”, şi V. C. poreclit „Caraboş”, apreciem că sunt probe certe din care rezultă suspecţii au săvârşit infracţiunea de omor, motiv pentru care prin Ordonanţa procurorului din data de 31.12.2016, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii faţă de suspecţii B. C. zis „Pilu”, şi V. C. poreclit „Caraboş”, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 C.pen..

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în cursul zilei de 31.12.2016, la momentul finalizării cercetărilor va solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpaţilor B. C. zis „Pilu”, şi V. C. poreclit „Caraboş”, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 C.pen. pe o perioadă de 30 zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.